MadFrags.NEt

MadFrags Comunity


 

AcasaPortalInregistrareConectare

Adaugati www.madfrags.net@ Intra pe Cs>MadFrags.Net


Distribuiţi | 
 

 CLUSIV: TRANSFERURILE LUI CIUBOTARIU, PANCU ŞI ILIEŞ ÎN PERICOL SĂ NU SE CONCRETIZEZE!

In jos 
AutorMesaj
NoroceL
Admin
avatar

Mesaje : 89
Data de inscriere : 22/08/2010
Varsta : 26
Localizare : Falticeni

MesajSubiect: CLUSIV: TRANSFERURILE LUI CIUBOTARIU, PANCU ŞI ILIEŞ ÎN PERICOL SĂ NU SE CONCRETIZEZE!    Dum Aug 22, 2010 4:23 am

EXCLUSIV: TRANSFERURILE LUI CIUBOTARIU, PANCU ŞI ILIEŞ ÎN PERICOL SĂ NU SE CONCRETIZEZE!
Handbal



Intrată în linie dreaptă cu pregătirile pentru ediţia 2010-2011 a Ligii Naţionale de handbal masculin, atât în plan sportiv cât şi admnistrativ, echipa locală Universitatea Suceava se confruntă însă cu probleme de ordin financiar ale căror repercursiuni ar putea fi nefaste. Banii primiţi până acum de la Consiliul Local Suceava nu sunt suficienţi, iar lipsa unei finanţări din partea Consiliului Judeţean Suceava se resimte, mai ales în condiţiile în care preşedintele CJ a promis că va susţine echipa de handbal.
Cum prima tranşă de bani primiţi de la Primărie a venit abia la sfârşitul lunii aprilie iar finanţarea nu a fost ritmică, conducerea clubului s-a văzut în imposibilitatea de a putea plăti la vremea respectivă restanţele către toţi jucătorii aflaţi sub contract. În aceste condiţii, prioritate au avut cei care au rămas la Suceava în vreme ce jucătorii care au părăsit în această vară echipa locală (Brădăţan, C. Mihai, M. Ignat, I. Tcaciuc, C. Grigorie ori B. Curcă) nu şi-au încasat toţi banii cuveniţi, la fiecare dintre aceştia, CS Universitatea având restanţe echivalente cu două rate contractuale. Cum în perioada imediat următoare fiecare club va trebui să treacă pe la Federaţia Română de Handbal pentru a înregistra transferurile efectuate în această vară, CS Universitatea s-ar putea trezi într-o postură ingrată şi anumea aceea de a nu-i putea legitima pe jucătorii aduşi la Suceava. Totul s-ar putea întâmpla numai dacă un singur jucător dintre cei care au plecat în această vară de la Suceava va depune memoriu la FRH, situaţie în care Universităţii Suceava îi va fi interzis dreptul de a face transferuri, ceea ce ar însemna că cei 11 jucători aduşi la prima şi a doua echipă a “studenţilor” nu ar putea fi în acte jucătorii CSU.
“Nu am avut cum să achităm restanţele şi către jucătorii care au plecat deşi aşa ar fi fost normal. Le-am promis tuturor însă că în momentul în care vom dispune de sumele respective le vom da pentru că este dreptul lor. Situaţia este destul de delicată pentru că sunt mulţi cei care au plecat şi dacă vreunul ar depune memoriu atunci, conform regulamentului, clubul nostru ar avea interdicţie la transferuri şi nu i-am putea înregistra la FRH pe cei veniţi în această vară. Noi am decis să achităm restanţele jucătorilor care au rămas la Suceava şi am avut discuţii cu ceilalţi aşa că sper să nu ne trezim cu o surpriză neplăcută. Asta ne-ar mai trebui”, a declarat directorul CSU Suceava, Petru Ghervan.
În perioada următoare, oficialii CSU Suceava trebuie să achite la Federaţie şi taxele de participare în noul sezon competiţional, 5000 lei pentru participarea în Liga Naţională respectiv 3000 de lei pentru participarea în Divizia A. Totodată, clubul sucevean are de achitat câte 500 lei taxa pentru fiecare din cele 11 transferuri ce urmează a fi înregistrate la FRH, adică 5500 lei. La sfârşitul acestei luni, echipa locală ar trebui să intre în posesia unei noi tranşe de 100.000 lei, bani veniţi din partea CL Suceava.
Sus In jos
 
CLUSIV: TRANSFERURILE LUI CIUBOTARIU, PANCU ŞI ILIEŞ ÎN PERICOL SĂ NU SE CONCRETIZEZE!
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
MadFrags.NEt :: Timp Liber :: Sport Zone-
Mergi direct la: